La doar câteva secunde după ce a fost medaliată cu argint pentru performanța sa la proba de sărituri în apă de la trei metri, înotătoarea chineză, He Zi, a fost cerută în căsătorie de sportivul Qin Kai, medaliat de asemenea cu bronz la sărituri sincronizate de la trei metri. Vizibil emoționată, He Zi a început să plângă, în timp ce iubitul ei îi punea inelul de logodnă pe deget.
„Suntem împreună de șase ani. Nu mă așteptam să mă ceară de soție tocmai astăzi și nici eu nu mă gândeam vreodată că mă voi căsători atât de tânără. În timp ce ne aflam pe podium mi-a spus foarte multe lucruri frumoase și mi-a făcut multe promisiuni, dar ceea ce m-a impresionat cel mai tare a fost dovada că mă va iubi pe vecie”, a declarat sportiva, potrivit CNN.